Dincolo de cei patru ziduri: redescoperirea influenței bisericii în cultură

Când privim istoria Bisericii – în special prin prisma patriarhilor precum Avraam, Isaac și Iacov – observăm ceva izbitor: ei nu s-au concentrat pe construirea de biserici sau temple. Prioritatea lor nu erau structurile arhitecturale – ci viața. Accentul lor era pus pe întemeierea familiilor, cultivarea pământului, administrarea averii și, cel mai important, cultivarea unei relații puternice cu Dumnezeu.

Prima dată când vedem un loc de cult oficial construit este în zilele lui Moise. Chiar și atunci, nu era o „biserică” așa cum o înțelegem astăzi, ci un tabernacol - un cort mobil de întâlnire unde oamenii puteau ispăși pentru păcate și aveau comuniune cu Dumnezeu (Exodul 25:8-9). Era un loc de întâlnire divină, nu doar o adunare obișnuită.

Credința patriarhală timpurie nu se referea la statul în bănci; era vorba de a umbla cu Dumnezeu. Avraam, de exemplu, a fost un om cu o influență imensă - atât de mare încât a putut ridica o armată din casa sa pentru a-l salva pe Lot (Geneza 14:14). Puterea lui nu consta doar în închinare, ci și în înțelepciune și strategie. El și-a înțeles vremurile și a ocupat spațiul în consecință.

Totuși, undeva pe parcurs, accentul Bisericii s-a schimbat. De la construirea de oameni, am început să construim structuri. De la cultivarea culturii, ne-am simțit confortabil în mănăstiri. Băncile noastre au crescut la număr, dar vocea noastră în lume s-a diminuat. Am uitat că Isus a spus: „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate fi ascunsă” (Matei 5:14). Lumina nu are nicio valoare dacă rămâne ascunsă.

Într-un fel, ne-am pierdut influența pentru că am restrâns definiția noastră despre slujire. Am presupus că, atâta timp cât ne adunăm în temple și sanctuare, îndeplinim mandatul lui Dumnezeu. Dar adevăratul impact se produce atunci când Biserica intervine în fiecare sferă - tehnologie, educație, mass-media, afaceri și, da, chiar și jocuri.

Am auzit odată niște copii vorbind despre jocurile lor video preferate. Unul dintre copii a spus că treci la nivelul următor până devii un „Leviatan” - ceea ce în joc înseamnă cel mai înalt nivel sau cel mai puternic personaj. Și mi-a venit ideea că biserica ar putea pierde o generație pentru că noi nu ne aflăm în aceste domenii: Ce-ar fi dacă noi, ca și credincioși, am crea jocuri care să modeleze creșterea spirituală - unde cel mai înalt nivel nu ar fi puterile demonice sau întunericul, ci maturitatea în Hristos sau în Oastea Îngerească?

De ce nu avem jocuri, filme și desene animate create de creștini, pe care copiii le pot iubi – și care le modelează și identitatea în dreptate? Hollywood-ul nu așteaptă permisiunea de a influența mintea copiilor noștri, ci inundă ecranele cu adevăruri distorsionate și narațiuni reimaginate. Între timp, Biserica le spune adesea părinților: „Citiți-le doar copiilor voștri Biblia”. Dar dacă nu sunt implicați citind Biblia și ascultând povești biblice? Nu ar trebui să creăm noi modalități de a-i atrage în minunea Scripturii?

David a folosit cântece și psalmi – instrumente relevante din punct de vedere cultural – pentru a-i apropia pe oameni de Dumnezeu. Pavel a folosit scrisorile, cea mai avansată formă de comunicare din vremea sa, pentru a ajunge la Biserică. De ce ar trebui să fim noi diferiți? „M-am făcut totul pentru toți, ca să mântuiesc pe unii, prin toate mijloacele posibile” (1 Corinteni 9:22).

A fi creștin nu înseamnă a fi închis între patru pereți. Înseamnă a-L urma pe Hristos – pe străzi, în școli, pe ecrane și în sistemele care modelează următoarea generație. Chemarea noastră nu este să păstrăm burdufuri vechi, ci să turnăm vin nou în vase care să-l poată conține.

Trebuie să ne întoarcem la construirea de oameni – nu doar de clădiri. Dacă îi zidim pe credincioși cu pricepere, înțelepciune și Duh, Biserica va deveni din nou o forță care nu poate fi ignorată.

Rugăciunea mea este ca noi, ca Biserică, să nu ne pierdem poziția în această lume. Fie ca noi să redescoperim chemarea de a fi sare și lumină în fiecare sferă și fie ca noi să ne revendicăm cu îndrăzneală locurile pe care le-am abandonat. După cum este scris: „Scoală-te și strălucește, căci lumina ta vine și slava Domnului răsare peste tine” (Isaia 60:1).